„Nu ești orb; nevasta ta îți pune ceva în băutură,” i-a spus bătrâna miliardarului.

țipăt scurt.

„Gheorghe?! Tu… cum…”

„Nu sunt orb,” a spus el rar. „N-am fost niciodată.”

De fapt, vedea. Nu perfect, dar suficient. Medicamentele nu îi luaseră vederea complet. Doar o încețoșaseră… încet, zi de zi.

Și în seara aceea, nu băuse paharul.

Se uita acum direct la ei. La chipul ei palid. La bărbatul care se dăduse doi pași în spate.

„De cât timp?” întrebă el simplu.

Ea a încercat să spună ceva. N-a reușit.

Bărbatul a ridicat tonul.

„Ascultă, nu e ce crezi—”

„Ba exact asta e,” l-a tăiat