spre intrare.
Pașii ei erau liniștiți, siguri.
Fără grabă.
În urma ei, Mătos rămăsese nemișcat.
Parcă mai mic.
Mult mai mic decât cu câteva minute înainte.
Popa a șoptit:
— Șefu’… am încurcat-o rău…
Mătos nu a răspuns.
Pentru prima dată după mult timp, nu mai avea ce spune.
În sala de judecată, câteva ore mai târziu, Ioana a intrat în robă.
Toată lumea s-a ridicat în picioare.
Inclusiv Mătos.
Nu mai era nici urmă de aroganță.
Doar tăcere și o lecție pe care n-o să o uite niciodată.
Iar în