anii de când îl cunoșteam, părea cu adevărat stânjenit.
După încă zece minute au început să-și strângă lucrurile.
Alina a încercat să schimbe subiectul, apoi a spus încet:
— Cred că ar fi bine să plecăm.
I-am condus până la poartă.
Înainte să urce în mașină, Mihai s-a întors spre mine.
— Ai dreptate. Am procedat urât. N-am crezut că te va deranja atât.
— Nu m-a deranjat lipsa cărnii, i-am răspuns. M-a deranjat că ați considerat firesc să profitați de noi.
Au plecat fără să mai spună nimic.
Când mașina a dispărut