din mână.
— Ne era foame… șopti ea.
Diana îi apucă brațul atât de tare încât fetița începu să plângă în tăcere.
— V-am spus că nu primiți nimic până dimineață!
Atunci Clara apăru din hol.
— Doamnă Diana, vă rog… sunt doar niște copii.
— Nu te-am întrebat nimic! Tu fă-ți treaba și taci!
Dar Clara nu plecă.
Pentru prima dată, o privi direct în ochi.
— Ce le faceți nu e normal.
Diana deveni albă la față.
— Ai grijă cum vorbești dacă vrei să mai lucrezi aici.
Clara înghiți în sec, dar nu