El îi strânse la piept cu ochii umezi.
— Gata. Nimeni nu vă mai face rău. Niciodată.
Diana începu imediat să plângă.
— Nu e ce crezi! Ei exagerează! Clara m-a mințit!
Dar atunci intrară avocatul și polițiștii.
Alexandru scoase telefonul și porni înregistrarea.
În cameră se auziră perfect amenințările, jignirile și țipetele ei.
Diana rămase fără cuvinte.
Clara își acoperi gura cu palma, emoționată.
După câteva minute, polițiștii o conduseră pe Diana afară.
Pentru prima dată după multe luni, casa deveni liniștită.
Dar era o liniște caldă.
Vie.
În seara aceea, Alexandru a stat cu copiii pe podeaua sufrageriei, printre jucăriile scoase din cutii.
Au mâncat pizza, au râs și s-au uitat la desene animate până târziu.
Iar înainte să adoarmă, Sofia l-a întrebat încet:
— Tati… nea Iulian mai vine?
Alexandru zâmbi.
— O să rămână mereu aproape de voi.
A doua zi, Clara își pregătea bagajele să plece.
Dar Alexandru o opri la poartă.
— Nu vreau să vă mai angajez ca menajeră.
Clara îl privi surprinsă.
— Atunci…?
— Vreau să conduceți fundația pentru protecția copiilor pe care o deschid de azi înainte.
Femeia izbucni în lacrimi.
Iar pentru prima dată după mult timp, Alexandru simți că tragedia prin care trecuseră nu distrusese familia.
O salvase.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
