părea o greșeală frumoasă a cerului.
Marian și-a așezat bastonul lângă scaun și și-a trecut mâna peste frunte.
— Am vrut să-ți scriu de mult timp, a început el. Dar mereu am amânat. Îmi spuneam că nu are rost, că e prea târziu, că trecutul trebuie lăsat acolo unde este.
A tăcut o clipă.
— Apoi copiii mei au crescut. Soția mea a murit. Casa s-a golit. Și, într-o zi, am înțeles că trăisem mulți ani o viață care era corectă pentru ceilalți, dar nu întotdeauna adevărată pentru mine.