strâns paltonul în jurul meu și am zâmbit slab.
— Nici eu nu credeam că scrisoarea era de la tine.
În vocea mea nu era reproș. Nici durere. Doar o curiozitate blândă, o neliniște fină, ca ecoul unei vieți care ar fi putut arăta altfel dacă, într-o zi îndepărtată, aș fi ales un alt drum.
Ne-am așezat la o masă de lângă fereastră.
Cafeneaua era aproape goală. În fundal se auzea un jazz vechi, abia perceptibil, iar afară ningea încet. La Paris, la sfârșit de martie, zăpada