Milionar deghizat în taximetrist, își duce propria soție cu taxiul

strâns paltonul în jurul meu și am zâmbit slab.

 

— Nici eu nu credeam că scrisoarea era de la tine.

 

În vocea mea nu era reproș. Nici durere. Doar o curiozitate blândă, o neliniște fină, ca ecoul unei vieți care ar fi putut arăta altfel dacă, într-o zi îndepărtată, aș fi ales un alt drum.

 

Ne-am așezat la o masă de lângă fereastră.

 

Cafeneaua era aproape goală. În fundal se auzea un jazz vechi, abia perceptibil, iar afară ningea încet. La Paris, la sfârșit de martie, zăpada