clipit surprins.
— Cum adică?
— Mesajele sunt de la mine.
Pentru o secundă, lumea lui s-a oprit.
— Nu înțeleg.
Cătălina și-a șters discret o lacrimă.
— Mi le trimit singură de aproape trei luni.
Paul aproape că a tras mașina pe dreapta.
— De ce ar face cineva asta?
Ea a râs din nou, dar de data asta vocea îi tremura.
— Ca să văd dacă îi mai pasă.
În pieptul lui Paul s-a făcut liniște.
O liniște grea și rușinoasă.
— Știu că pare nebunesc… dar eram disperată. Nu mă mai privea. Nu mai