mă mai vede de ani de zile.
Cuvintele acelea l-au tăiat mai rău decât orice insultă.
Ploaia continua să lovească geamurile în timp ce Bucureștiul curgea încet în jurul lor.
— Avem bani. Avem case. Vacanțe. Tot ce vrea lumea. Dar omul ăla… nu mai știe cine sunt.
Paul strângea volanul atât de tare încât îl dureau degetele.
— Și mesajul? — a întrebat el cu voce joasă.
Cătălina a zâmbit amar.
— Ați auzit?
— Greu să nu aud într-o mașină mică.
Ea și-a lăsat privirea în jos.
— Nu am pe nimeni.
Paul a