— M-ai spionat în propria mea casă?
Am privit-o.
— Casa este a mea.
— Urma să fie și a mea.
— Nu mai urmează.
Pentru prima dată, expresia i se schimbă complet.
— Nu poți să anulezi o nuntă pentru că le-am certat pe fete.
— Nu pentru asta o anulez.
— Atunci pentru ce?
Am scos telefonul.
— Pentru cerceii care „au dispărut”.
Fața îi deveni rigidă.
Cu o zi înainte, după acuzațiile ei, îi cerusem lui Hector să verifice imaginile din zonele comune din perioadele în care Renata susținea că dispăruseră lucruri.
Nu găsise nimic legat de Marisol.
Dar găsise altceva.
Pe o filmare, Renata cobora cu o cutie mică de bijuterii în mână.
Pe alta, scotea bancnote din propriul sertar și le muta într-o geantă.
Parfumul?
Îl luase chiar ea din baie și îl pusese într-o valiză.
— Tu ai făcut să „dispară” lucrurile.
Renata păli.
— Nu dovedește nimic.
— Dovedește că ai mințit.
— Pentru că încercam să te fac să vezi ce fel de femeie este!
— Fabricând dovezi?
Nu răspunse.
Dar încă nu știam de ce.
Asta am aflat în următoarea oră.
Hector verificase accesările sistemului de securitate din ultimele luni.
Renata întrebase în repetate rânduri ce camere existau și unde erau amplasate.
Știa de camerele exterioare.
Știa de cele evidente.
Nu știa însă că modernizarea adăugase unele discrete în zonele comune.
Crezuse că poate controla povestea.
Marisol mi-a explicat apoi restul.
Renata începuse cu remarci mici.
Le spunea fetelor că sunt răsfățate.
Că tatăl lor va avea în curând „o familie adevărată”.
Că jucăriile mamei lor moarte nu puteau rămâne pentru totdeauna prin casă.
Valeria încercase de două ori să-mi vorbească.
Prima dată eram într-o conferință video.
A doua oară plecam spre aeroport.
Îi spusesem:
— Vorbim când mă întorc, iubito.
Nu mai vorbiserăm.
Am simțit o rușine greu de descris.
— De ce nu mi-ai spus tu? am întrebat-o pe Marisol.
— Am încercat.
— Când?
— Acum două luni. V-am spus că fetele se schimbă când dumneavoastră plecați.
Mi-am amintit.
Îmi spusese exact asta.
Iar eu răspunsesem:
— Probabil încă se adaptează la ideea că mă recăsătoresc.
Nu o ascultasem.
— După aceea, domnișoara Renata mi-a spus că, dacă încerc să vă întorc împotriva ei, mă va acuza că fur.
Am închis ochii.
Planul nu începuse ieri.
În seara aceea, Renata nu a mai rămas în casă.
Nu am pus mâna pe ea.
Nu am amenințat-o.
I-am spus simplu că logodna s-a încheiat și că, pentru orice bun personal sau aspect practic rămas de rezolvat, vom proceda calm și documentat.
Hector a rămas martor.
Renata a încercat să plângă.
Apoi să mă învinovățească.
Apoi să-mi spună că Marisol mă manipula.
Când nimic nu funcționă, deveni rece.
— O să regreți.
— Posibil.
Am deschis ușa.
— Dar nu pentru că te-am lăsat să pleci.
