„Sper că faceți măsurători corecte,” a zis.
Topograful nici nu s-a uitat la el.
După vreo oră, s-a apropiat de mine și mi-a arătat planul.
„Linia e clară. Ești în regulă. Ba chiar… ai vreo 30 de centimetri în plus față de cât crede el.”
Am simțit cum îmi vine un zâmbet.
Nu mare.
Dar suficient.
Am bătut la ușa lui în aceeași seară.
A deschis Andreea.
„E acasă Radu?”
A apărut imediat.
I-am întins foaia.
A citit.
A tăcut.
Pentru prima dată, nu mai avea nimic de zis.
„Conurile?” am întrebat.
A oftat.
A doua zi au dispărut.
Dar eu nu m-am oprit acolo.
În weekend, am adus niște borduri din beton. Frumoase, curate. Am marcat limita exact unde trebuie.
Apoi am turnat un strat nou de pietriș.
Totul drept, clar, imposibil de contestat.
Când am terminat, m-am uitat la alee.
Era mai frumoasă ca niciodată.
Radu a trecut pe lângă mine într-o zi, fără să zică nimic.
Doar a dat din cap.
Am dat și eu.
Nu ne-am împrietenit.
Dar nici nu a mai mutat nimeni vreun centimetru.
Și de fiecare dată când parchez acolo, știu un lucru sigur:
Nu e doar o alee.
E munca mea.
Și nu o mai ia nimeni.
Această lucrare este inspirată din evenimente și persoane reale, însă a fost ficționalizată în scopuri creative. Numele, personajele și detaliile au fost schimbate pentru a proteja intimitatea și pentru a îmbunătăți narațiunea. Orice asemănare cu persoane reale, în viață sau decedate, sau cu evenimente reale este pur întâmplătoare și nu este intenționată de către autor.
Autorul și editorul nu își asumă responsabilitatea pentru exactitatea evenimentelor sau pentru modul în care sunt portretizate personajele și nu sunt răspunzători pentru eventuale interpretări greșite. Această poveste este oferită „ca atare”, iar orice opinii exprimate aparțin personajelor și nu reflectă punctele de vedere ale autorului sau ale editorului.
