era aroganță. Nici superioritate.
Era frică.
„Ana… putem discuta…” a spus ea încet.
Am ridicat ușor bărbia.
„Am discutat destul în ultimii ani. Doar că tu vorbeai… iar eu tăceam.”
Ofițerul m-a privit cu respect.
„Tatăl tău a fost un om de onoare.”
Am zâmbit printre lacrimi.
„Știu.”
Pentru prima dată după mulți ani… am simțit că nu mai sunt mică. Nici neputincioasă.
Eram liberă.
Am luat geanta de pe scaun.
„Am balul.”
Am trecut pe lângă ele fără să mă uit înapoi.
Afara, aerul era rece, dar curat.
Am