cereau iertare…
…pentru că fuseseră copii.
Am privit spre Irina.
Ținea încă banii în mână.
Nici măcar nu-i băgase în buzunar.
Am întins mâna.
— Dați-mi-i înapoi.
Ea mă privi surprinsă.
Am luat bancnotele și le-am băgat în portofel.
Apoi am rupt încet hârtia pe care scrisesem concedierea.
— Îmi pare rău.
Nu doar pentru astăzi.
Pentru toate zilele în care am confundat ordinea cu iubirea.
Irina zâmbi pentru prima dată.
— Niciodată nu este prea târziu.
Am privit spre baltă.
Pantofii mei costau mai mult decât câștiga un om într-o lună.
Costumul