Medicii erau convinși că aștept șapte copii.

râsete.

Opt perechi de brațe care se întindeau spre noi.

Opt personalități complet diferite.

Speranța, cea mai mică dintre toți la naștere, a devenit copilul care alerga cel mai repede prin casă.

La cinci ani, era imposibil s-o faci să stea locului.

Într-o zi m-a întrebat:

— Mami, e adevărat că pe mine nu mă știa nimeni?

Am râs.

— Cum adică?

— Că doctorii nu știau că sunt în burtică.

M-am așezat lângă ea.

— Nu te văzuseră bine.

— Deci m-am ascuns?

— Cam așa ceva.

Zâmbi mândră.

— I-am păcălit.

Am izbucnit în râs.