simplu.
Am ridicat mâinile, ca să o liniștesc. „Bună seara. Nu vreau să sperii pe nimeni. Doar am ajutat puțin.”
A văzut sacoșele. A văzut supa, pâinea, orezul, uleiul, câteva conserve, niște mere. I-au dat lacrimile fără să-și dea seama.
„Nu știu cum să—”
„Nu trebuie”, am spus. „Doar gătiți. Mâncați. Atât.”
În bucătăria mică, caloriferul abia era călduț. Am stat câteva minute, suficient cât să fiu sigur că nu e doar un moment care dispare.
La plecare, i-am lăsat un plic pe masă.
„E o hârtie cu datorie”, am