nu mai dau nimic.
Marina s-a oprit din tăiat.
— Mamă, tu vorbești serios?
— Foarte serios.
Se simțea ceva nou în vocea ei. Nu furie. Nu supărare. Doar liniște.
Liniștea unui om care a obosit să fie bun pentru toți, mai puțin pentru el.
— Douăzeci de ani am muncit, — a spus ea. — Am plătit rate, mașini, haine, frigider, cadouri… tot. V-am crescut, v-am ajutat. Dar niciunul dintre voi nu m-a întrebat vreodată: „Mamă, tu cum ești?”
Nimeni nu a răspuns.
Andrei a lăsat privirea în jos.
— Eu… credeam că așa e