se taie picioarele.
— Dar… eu am ratat interviul…
— Știu, a spus el calm. Și tocmai de aceea sunteți persoana potrivită.
La ora zece fără zece, Ana intra într-un birou luminos. De data asta, nu mai tremura.
Nu pentru că nu îi păsa.
Ci pentru că știa cine este.
O femeie care ajută. O mamă care nu pleacă atunci când cineva cade.
Două săptămâni mai târziu, Ana își primea primul salariu. 4.200 de lei.
Seara, a pus banii pe masă și Maria i-a privit cu ochii mari.
— Sunt ai noștri?