mama n-o să mă mai vrea.
Mi-am mușcat buza ca să nu plâng.
În seara aceea, acasă, am luat-o în brațe.
— Sofia, există ceva ce trebuie să știi.
— Ce?
— Poți să greșești. Poți să te superi. Poți chiar să faci ceva pentru care eu să fiu foarte supărată pe tine.
Mă privea atent.
— Și?
— Și tot voi fi mama ta.
— Mereu?
— Mereu.
S-a gândit câteva secunde.
— Chiar dacă o împing pe Camelia?
— Tot mama ta voi fi. Dar tot va trebui să-ți ceri scuze pentru că ai împins-o.
Sofia zâmbi