deranjează.
— Ai crezut greșit.
Am închis convorbirea cu un singur gând:
— Când veți dori să veniți în casa mea, vă rog să vă purtați ca niște invitați, nu ca niște proprietari.
Au plecat după câteva minute.
Seara, Marina m-a sunat din nou.
De data aceasta avea o voce cu totul diferită.
— Mamă… îmi pare rău.
Am ascultat-o în tăcere.
— Nici nu mi-am dat seama că te puneam într-o asemenea situație. Pur și simplu am presupus că vei spune mereu „da”, ca până acum.
— Tocmai asta era problema, i-am răspuns. Toată