întrebi.
—O mamă normală nu se teme de propria ei familie.
Atunci crezusem că era doar control. Acum, lângă altar, mi-am dat seama că fiecare întrebare fusese o cărămidă într-un zid.
Mătușa Clara a lăsat coșul cu amintiri pe o bancă.
—Isabel, ce ai făcut? m-a întrebat încet.
—Am făcut ce trebuia făcut.
—Ai tipărit optzeci de amintiri fără să vorbești cu părinții?
—Părinții sunt prea tineri ca să înțeleagă ce este mai bine.
Esteban a râs scurt, fără urmă de veselie.
—Suntem părinții lui. Asta este singura condiție care