Mama îmi spunea adesea: „Nu te așeza în poala bunicului.”

Îmi aminteam.

Îi spusesem asta într-o seară de vară.

Nu crezusem că bunicul ținuse minte.

 

 

— Dar ce se întâmplă mâine? am întrebat.

Din nou, liniște.

Mama se așeză lângă mine.

— Bunicul merge mâine la spital.

— Pentru cât timp?

Nu-mi răspunse imediat.

Bunicul o făcu.

— Nu știm.

Asta era partea de care mama se temea.

Starea lui se agravase, iar a doua zi urma să fie internat pentru evaluare și îngrijire.

Nimeni nu putea promite când avea să se întoarcă acasă.

Sau în ce stare.

Mama încercase să mă