doctor când făceau febră. Am stat nopți întregi lângă patul lor, cu cârpa udă pe frunte, numărându-le respirația.
La început tăceau. Mâncau, plecau la joacă, se fereau de mine.
Într-o după-amiază de vară, Nicoleta a căzut în curte și s-a julit la genunchi. A început să plângă. Și, dintre toți oamenii din curte, a fugit drept spre mine. S-a agățat de fusta mea și a strigat printre suspine:
— Mamaaa!
Am rămas locului, cu inima cât un purice. Am luat-o în brațe, i-am suflat în genunchi și n-am zis nimic, ca