M-am căsătorit cu un văduv și i-am crescut fiica de parcă ar fi fost a mea

fusese frică să-mi spună adevărul.

Crezuse că o femeie de treizeci și șapte de ani care își dorea o familie ar fi acceptat mai ușor un văduv cu un copil decât un bărbat prins într-o poveste complicată de custodie și conflicte cu fosta parteneră.

— Și după aceea? am întrebat. După prima lună? După ce ne-am logodit? După ce m-am căsătorit cu tine?

Adam își coborî capul.

— Cu cât trecea timpul, cu atât devenea mai greu să-ți spun.

Am râs amar.

— Nu. Cu cât trecea timpul, cu atât devenea mai convenabil