seară, după aproape șase luni, stăteam împreună pe balcon.
— Dacă ai putea da timpul înapoi, tot ai accepta propunerea mea nebunească? l-am întrebat zâmbind.
A râs.
— Probabil că ți-aș cere să bem mai întâi o cafea.
— Doar atât?
— Nu. După cafea, tot te-aș fi luat de soție.
L-am privit și am izbucnit în râs.
Căsătoria care începuse ca un simplu „contract pentru libertate” devenise, fără să ne dăm seama, începutul unei iubiri adevărate.
Iar tata, omul care crezuse toată viața că valoarea unui om se măsoară în avere, a învățat