viața mea îl vedeam pe tata vorbind fără mândrie.
Doar cu regret.
Andrei s-a așezat în fața lui.
— Eu nu vreau bani.
— Știu.
— Și nici milă.
— Știu.
— Atunci ce vrei?
Tata a inspirat adânc.
— O șansă să-mi repar greșelile. Nu doar față de tine. Și față de fiica mea.
M-am simțit de parcă toate certurile noastre din ultimii ani se adunaseră într-o singură clipă.
— Toată viața ai încercat să hotărăști în locul meu, i-am spus încet. Nici măcar nu m-ai întrebat vreodată ce îmi doresc.
A încuviințat.
— Pentru că eram