lacrimi.
— La patru zile după înmormântare.
Mi s-a făcut rău.
— Patru zile?
Eu încă dormeam cu una dintre cămășile lui în brațe.
Încă primeam mâncare de la prieteni pentru că nu puteam găti.
Încă mă trezeam dimineața și, timp de două secunde, uitam că era „mort”.
Iar Corina știa.
— De ce nu mi-ai spus?
— Este fiul meu.
Am privit-o lung.
— Iar eu te țineam de mână când credeam că îl îngropăm.
Corina începu să plângă.
— Mi-a spus că dacă află cineva, totul se va distruge.
— Corina, totul era deja distrus.