La serbarea de sfârșit de clasa a IV-a, o fetiță de 10 ani m-a tras de mânecă în fața școlii și mi-a șoptit: „Nene, vreți să vă faceți că sunteți tata? Doar cât fac poza cu diploma…”

care i-l luam soției mele de 30 de ani, fiindcă ei nu i-au plăcut niciodată trandafirii scumpi din vitrină. Mirosea a fân și a vară. În spatele meu, curtea școlii de cartier fojgăia de lume și mirosea a tei.

— Cum adică să mă fac că sunt tatăl tău? am întrebat-o.

Fetița s-a uitat în pământ. Avea o rochiță albastră, călcată cu fierul până se vedeau dungile, dar cu manșeta cusută de mână, cu ață puțin mai deschisă la culoare.

— La toți e cineva, a șoptit. La mine e scaun gol.