pe un lucru sfânt.
Soția mea a aflat, în seara aia, de ce n-am ajuns florile acasă. Nu s-a supărat. A doua zi a cumpărat ea, cu mâna ei, un ghiozdan roșu pentru „fata noastră de împrumut”, cum îi spune ea și acum.
Eu am rămas cu buchetul acela de flori de câmp în minte până azi. Cu mirosul de tei din curtea unei școli de cartier. Cu o palmă mică pusă în palma mea aspră. Și cu un cuvânt strigat tare, în fața a cincizeci de străini, de o