spus, uitându-se la vânătaia de pe fața mea.
— Am îmbătrânit, i-am răspuns. Dar încă văd limpede.
I-am povestit tot. Fără să-l menajez pe Radu. Fără să-mi menajez fiica. Ion a ascultat în tăcere.
— Actele fermei sunt curate? m-a întrebat.
— Ca lacrima. Pe numele meu.
A dat din cap.
— Atunci e simplu.
La prânz, Radu a apărut la poartă. Fără Ana. Nervos. Sigur pe el.
— Ai greșit, bătrâne, a spus. Avocații mei sunt deja pe drum.
Ion a ieșit lângă mine.
— Domnule Popa, a spus calm,