și Alexandru am decis să încercăm din nou.
Nu pentru că trecutul dispăruse.
Și nu pentru că aveam un copil împreună.
Ci pentru că omul care îmi fusese luat prin minciuni devenise, în sfârșit, omul care putea privi adevărul fără să fugă de el.
Într-o seară, Max construia un avion din piese pe covor.
Alexandru s-a așezat lângă el.
— Tată, ții asta?
Alexandru a luat piesa pe care i-o întindea.
N-a spus nimic.
Doar s-a uitat pentru o secundă spre mine.
După cinci ani în care amândoi crezuserăm că celălalt