Amir a ieșit din baie, îmbrăcat într-o cămașă albă.
— Ce s-a întâmplat?
— M-au omorât pantofii tăi de prințesă, am spus eu.
S-a uitat câteva secunde la mine și apoi a izbucnit în râs.
Un râs adevărat. Cald. Nu batjocoritor.
Și pentru prima dată de când îl cunoscusem, am simțit că și el e om, nu doar imaginea perfectă pe care încerca să o afișeze.
În zilele următoare am început să văd și partea ascunsă a vieții lui.
Da, avea bani.
Foarte mulți bani.
Dar trăia singur într-o vilă enormă, vorbea