groasă, de cartofi și afumătură, cum nu mai mâncase de mult. Fiecare lingură o lega de viață.
A doua zi, furtuna încă ținea. Dorin a scos-o afară doar cât să adune lemne. I-a arătat cum să țină securea, cum să nu-și lovească picioarele. N-a ridicat tonul, n-a pus mâna pe ea. Doar indicații scurte, clare.
Sofia a început să-l privească altfel. Sub asprime era ordine. Sub tăcere, grijă. Seara, au stat amândoi lângă foc, fiecare cu gândurile lui. Ea i-a spus, cu voce joasă, despre mamă, despre tatăl vitreg, despre