dumneavoastră.
Spunea că nu vrea să vă încarce cu greșelile lui dinainte să vă cunoască.
Lacrimile îmi curgeau pe obraji.
Nu știam ce să simt.
Durere.
Șoc.
Compasiune.
Toate deodată.
— L-ați iertat?
Clara privi fotografia părinților ei de pe bibliotecă.
— Ani întregi am spus că nu.
Dar omul pe care l-am cunoscut după aceea și-a dedicat o mare parte din viață încercând să repare ceea ce putea fi reparat.
Așa că, într-o zi, am înțeles că ura nu-mi mai aducea părinții înapoi.
I-am întins mâna.
— Îmi pare rău…
Clara mi-a