noi.
Am auzit un mârâit scurt, apoi un sunet umed și îngrozitor.
— Moose! Nu! Stai cu mine!
S-a prăbușit lângă un butoi ruginit. Pe blana lui se răspândea sângele, iar eu mi-am apăsat mâinile peste rană. El încerca să se ridice, deși abia mai respira.
— Uită-te la mine, băiete! Nu închide ochii!
— Trebuie să plecăm acum! a strigat colega mea, Irina. Ambulanța e la poartă!
— Nu-l las aici!
— Atunci îl cari cu tot cu podea!
L-am ridicat cu brațele tremurând. Era greu, mult prea greu, dar în clipa aceea nu