un „poc” scurt, aproape imperceptibil.
Paznicul s-a prăbușit ca un sac.
Am încremenit.
Din spatele hangarului a apărut tata.
Nu în costum, nu în haine elegante, ci într-o jachetă veche, cu o șapcă trasă pe ochi și cu un mic dispozitiv în mână.
„Armă cu impuls electric,” a spus el calm. „Nu-l doare. Doar doarme o oră.”
M-am repezit spre el, un val de emoții pe care nu știam să-l numesc. Nici nu aveam timp.
„Tată… Cătălin o să vină după noi. Are bani, are oameni, are—”
„Are prea mult