pe tabletă. Până în clipa în care s-a întors spre mine.
Și atunci am înțeles.
Îi văzusem uniforma, îi auzisem glasul înainte.
Același bărbat care mă oprise noaptea trecută.
„Doamnă Ana,” a zis el, zâmbind de parcă eram la o recepție, nu într-o fugă pentru viața mea. „Soțul dumneavoastră vă așteaptă.”
Mi-a înghețat sângele în vene. Nu aveam plan de rezervă. Nu aveam pe unde să fug. Doar pista, un avion închis și un gard prea înalt ca să-l sar.
Dar tata îmi spusese odată ceva. Eram mică, poate vreo