În fiecare seară, un bărbat elegant venea în cafeneaua unde lucram și îmi lăsa bacșișuri uriașe fără să spună aproape nimic. Când l-am urmărit ca să-i înapoiez banii, mi-a cerut doar atât: „Dă-mi o oră din viața ta mâine… după aceea vei înțelege totul.”

frământat mâinile.

— Nu am plecat pentru că nu te-am iubit.

Am plecat pentru că am fost un laș.

Aveam datorii.

Firma în care lucram a intrat în faliment.

Am plecat în străinătate convins că mă întorc după câteva luni.

Dar lunile au devenit ani.

Rușinea a fost din ce în ce mai mare.

Și, cu fiecare zi care trecea, mi se părea că nu mai am dreptul să apar în viața voastră.

Alina îl privea fără să spună nimic.

— Mama nu m-a lăsat niciodată să cred că poate v-a fost