trandafirii.
Părea la fel de calmă ca întotdeauna.
M-am apropiat și, după câteva clipe de ezitare, i-am spus adevărul.
— Barbara… îmi pare rău. Astăzi am deschis unul dintre sacii dumneavoastră.
A rămas nemișcată.
Nu s-a enervat.
Nu a țipat.
A închis furtunul și a oftat.
— Ați văzut fotografiile?
Am dat din cap.
Ochii i s-au umplut de lacrimi.
— Alex era fiul meu.
Am rămas fără cuvinte.
— A murit acum doisprezece ani.
Leucemie.
Avea doar șapte ani.
Am simțit cum mi se strânge inima.
Barbara a continuat încet.
— După ce a