că era însărcinată.
Atunci bătrâna i-a spus rece:
— Du-te la râu și scapă de el. Nu avem nevoie de încă o rușine.
Ariana a simțit că ceva moare în ea în clipa aceea. Nu copilul. Ultima bucățică de teamă.
Și-a luat basmaua pe cap și a plecat singură până la malul apei. A stat ore întregi privind râul. Apa curgea liniștită, ca și cum lumea nu se sfărâma în jur.
Dar n-a făcut-o.
S-a întors acasă cu fruntea sus.
— Copilul trăiește, a spus simplu.
Din ziua aceea, satul a început