I-am dat umbrela mea veche unei tinere rome care își ținea în brațe bebelușul ud leoarcă

pe Matei.

Și, mai important, nu mai trebuia să se întrebe în fiecare seară dacă omul de lângă ea îi spunea adevărul.

Păstrase însă un lucru.

Vechea umbrelă nu se mai întorsese niciodată la ea.

Și era bucuroasă pentru asta.

Pentru că, dintre toate lucrurile pe care le pierduse în acea perioadă, o umbrelă fusese cel mai mic preț.

Radu glumise în seara aceea:

„Într-o zi o să dai de pomană până și casa.”

Se înșelase.

Lucia nu-și pierduse casa pentru că fusese prea generoasă cu un străin.

Aproape că