început să plâng, fără să mă mai pot opri.
Nu pentru bani.
Ci pentru că, în sfârșit, înțelegeam.
În ziua în care crezusem că sunt proastă…
Fusesem, de fapt, puternică.
În săptămânile care au urmat, viața noastră s-a schimbat.
Fata mea a primit tratamentele de care avea nevoie.
Am plătit datoriile.
Dar cel mai important… am început să trăim fără frică.
Într-o seară, stăteam toate trei la masă.
Râdeam.
Simplu.
Liniștit.
Așa cum nu o mai făcusem de ani.
M-am uitat la ele și am spus:
„Să nu uitați niciodată…