„Hei, stai așa, grăsuțo.”

plecat trântind ușa.

Niciunul dintre noi n-a vorbit câteva secunde.

Apoi Silvia s-a așezat.

Și a început să plângă.

Nu frumos.

Nu discret.

Plângea cu tot corpul, cu mâinile peste față, încercând să tragă aer.

Am mers lângă ea.

— Mamă…

— Sunt aici.

— Nu mă lovește.

Am înghețat.

Nici măcar nu întrebasem.

— Nu mă lovește, a repetat. Știu la ce te gândești.

— Atunci spune-mi la ce ar trebui să mă gândesc.

Și încet, printre lacrimi, mi-a povestit.

Grigore îi controla mâncarea.

O cântărea în fiecare luni dimineață.

După nașterea Emei îi