„Hei, stai așa, grăsuțo.”

nu o voia.

Se uita la Grigore.

Aștepta.

De parcă avea nevoie de permisiunea lui.

Și imaginea aceea m-a durut mai tare decât palma dată peste mână.

— Silvia, mănâncă dacă vrei.

Ea a ridicat privirea spre mine.

— Nu mi-e chiar atât de foame.

Îmi cunoșteam fiica.

Mințea.

Grigore s-a lăsat satisfăcut pe spătar.

— Vedeți?

M-am uitat la el.

— Mai am o întrebare.

— Elena…

— De ce a purtat fiica mea mâneci lungi toată vara?

Silvia a încremenit.

Grigore nu.

— Pentru că așa îi place să se îmbrace.

— Și de ce m-a