a făcut un pas spre mine, prin ninsoare, am simțit că-l cunosc de undeva…
S-a oprit la un pas de mine. M-a privit în ochi, a înghițit în sec și a vorbit încet, aproape cu sfială, de parcă i-ar fi fost teamă că se înșală:
— Domnule profesor… Dumneavoastră sunteți. Domnul Teodor.
Am rămas cu gura întredeschisă. Mă cunoșteau puțini oameni în cartierul acela. Cine să mă știe la ora aceea, în ninsoare, un polițist pe care nu-l văzusem în viața mea?
— De unde mă cunoașteți? am îngăimat.
— Eu sunt Cătălin,