de zgomot. Nu zgomotul acela vesel al jocurilor, ci o agitație continuă, obositoare: plânsete în toiul nopții, uși trântite, pași grăbiți pe coridor. Gemenii nu reușeau să doarmă, iar Diego se simțea neputincios, ca și cum orice soluție încercată se risipea imediat.
Atunci apăruse menajera — calmă, discretă, atentă la detalii. Nu făcea promisiuni mari și nu se lăuda. Pur și simplu observa. Îi vedea pe copii, ritmul casei, starea lui Diego. Și, spre deosebire de ceilalți, nu cerea să fie crezută pe cuvânt; prefera să adune fapte.
În tăcere, ea