l-au luat polițiștii. M-a mințit. Pe toți ne-a mințit.”
Luca m-a tras de haină. „Mami, hai.”
Atunci am înțeles ceva simplu.
Nu mai eram femeia dată afară în ploaie. Eram mama lui Luca. Femeia care muncise, care plătise fiecare factură, care nu ceruse nimic de la nimeni.
„Da”, am spus încet. „El e fiul tău.”
Andrei a început să plângă. Fără zgomot. Doar lacrimi amestecate cu ploaia.
„Vreau să repar. Să fiu tată pentru el.”
L-am privit lung.
„Un tată nu e cel care crede prima minciună. E cel care