Ochii lui s-au oprit pe chipul băiatului. Aceeași sprânceană ușor arcuită. Aceeași gropiță în obraz.
„El e…?” a șoptit.
N-am răspuns.
Mi-am scos cheile cu mâna fermă, deși inima îmi bătea în gât. Am deschis ușa scării și l-am tras pe Luca înăuntru. Andrei a pus mâna pe ușă, dar nu cu forță. Cu teamă.
„Clara, te rog. Am aflat adevărul.”
M-am oprit o secundă.
Adevărul. Cuvântul ăsta pe care nu vrusese să-l audă atunci.
„Mihai a făcut datorii. Multe. A luat bani cu hârtie cu datorie de la niște