pe umeri.
„Stai aici cât ai nevoie”, mi-a spus simplu.
Copilul s-a născut într-o dimineață de aprilie. Un băiețel cu ochi mari și negri. L-am numit Luca. Când l-am ținut prima oară în brațe, am știut că pentru el trebuie să fiu tare. Nu pentru Andrei. Nu pentru familie. Pentru el.
Am lucrat unde am putut. La o cofetărie din cartier, apoi la un magazin alimentar. Număram fiecare leu. Plăteam chirie la timp. Cumpăram scutece la ofertă. Nopțile erau scurte, dar inima mea era plină.
Mihai nu m-a mai căutat