Fiul meu m-a sunat de pe aeroport și mi-a spus:

o propoziție scurtă.

O propoziție care mi-a arătat că nunta secretă, camera mică și luna lor de miere nu fuseseră adevăratul plan.

Erau doar începutul.

Când am citit hârtia până la capăt, m-am așezat încet pe marginea patului.

Nu pentru că mi s-ar fi făcut rău.

Ci pentru că, pentru prima dată în viață, am înțeles că băiatul pe care îl crescusem nu mai exista.

Pe document scria clar: „Centru rezidențial – rezervare cameră pentru Elena Dumitrescu.”

Data era trecută pentru luna următoare.

Iar dedesubt, cu scrisul lui Andrei, stătea notat:

„