la mine, clipind încet, cu aceeași privire atentă și profundă pe care o avea Owen la cinci ani când îmi cerea suc de mere dimineața.
În restul zilei, am lucrat pe pilot automat: am împărțit creioane colorate, am citit povești și am cântat cântece de leagăn false, totul ca să evit să izbucnesc în lacrimi în fața grupului. Nu-mi puteam lua ochii de la Theo: felul în care se uita la acvariu, cum își împărțea gustarea cu ceilalți copii și felul acela ciudat pe care îl avea de a-și sprijini