ridicat din umeri: era grăbit spre job, spre o viață nouă fără mine. Am mângâiat peretele din hol, unde încă se zăreau semne abia vizibile de creștere — acolo unde în fiecare an marcam cât a crescut micul Leo. Degetele îmi tremurau.
Când ușa s-a închis după mine, pentru prima dată după mult timp am simțit o frig rece, adevărată. Nu de toamnă — una din interior. M-am așezat pe bancă și am făcut pe ocupata să desfac pungile, doar să nu plâng în fața oamenilor.
— Bunicuță? — o voce subțire m-a făcut